Interviul

Interviul este o conversație pregătită pentru a afla informații sau opinii de la cineva. O persoană întreabă, cealaltă răspunde. Întrebările trebuie să se lege de subiect și să fie clare. Cel care întreabă ascultă răspunsul, apoi poate cere un exemplu sau o lămurire.

Pentru un interviu despre grădinărit, întreabă „Ce plante îngrijiți?” și „Cum le udați vara?”. Întrebările urmăresc aceeași temă și ajută la aflarea unor detalii.

Un interviu are trei părți. Introducerea: îl prezinți pe intervievat și spui tema. Corpul: pui întrebările în ordinea logică a subiectului. Încheierea: mulțumești și rezumi ce ai aflat. Intervievatorul nu vorbește mai mult decât cel intervievat; el ascultă și ghidează discuția.

Întrebările pot fi închise sau deschise. O întrebare închisă primește un răspuns scurt: „Ați mai fost la Sibiu?” – „Da.” O întrebare deschisă cere explicație: „Ce v-a impresionat la Sibiu?” Pentru a afla informații, alternezi cele două feluri.

Alege o persoană din familie și pregătește trei întrebări despre o activitate pe care o cunoaște. Ascultă fără să întrerupi, notează ideile și verifică dacă ai redat corect răspunsul. Dacă înregistrezi convorbirea, ceri mai întâi acordul persoanei.

Exemplu lucrat: Tema este profesia de bibliotecar. Întrebări pregătite: „Cu ce vă ocupați în fiecare zi?”, „Cum alegeți cărțile noi?”, „Ce carte recomandați copiilor de zece ani?”

1. Verificăm dacă toate privesc tema.
2. Observăm că sunt deschise, deci vor primi răspunsuri bogate.
3. Adăugăm o întrebare de încheiere: „Ce sfat dați unui elev care vrea să citească mai mult?”

Rezultat: un interviu cu ordine logică, de la activitate la sfat.

Începe cu o formulă de prezentare: „Bună ziua, mă numesc Ioana și v-aș ruga să-mi povestiți despre meseria dumneavoastră.” Dacă nu ai înțeles un răspuns, nu ghici: spune „Ați putea să explicați mai pe larg?” și așteaptă lămurirea.

Notează răspunsurile prin cuvinte-cheie, apoi completează-le imediat după interviu, cât timp îți amintești ce s-a spus.

Interviul este un gen al comunicării orale (și scrise, când este transcris) în care un intervievator pune întrebări unei persoane despre un subiect de interes. Există interviul de informare (urmărește fapte), interviul de opinie (urmărește păreri) și interviul portret (urmărește personalitatea intervievatului). Pregătirea cuprinde documentarea despre temă, alegerea întrebărilor-cheie și stabilirea ordinii lor.

În timpul interviului, nu citești mecanic lista. Formulezi întrebări de continuare pornind de la răspuns. Dacă răspunsul este „Doar dimineața, când solul este uscat”, întrebarea „Cum verificați solul?” valorifică ce s-a spus și cere un exemplu concret.

Întrebările bune sunt clare, scurte, cu o singură idee și fără răspunsul sugerat. O întrebare sugestivă („Nu credeți că programul este prea încărcat?”) împinge răspunsul în sensul dorit; varianta neutră este „Cum vi se pare programul de lucru?”. O întrebare dublă („Vă place grădinăritul și cât timp îi dedicați?”) cere două răspunsuri deodată și se împarte în două întrebări.

Exemplu lucrat — corectarea unei liste de întrebări. Tema este activitatea unui antrenor de handbal. Lista inițială: (a) „Nu credeți că antrenamentele sunt prea grele?”; (b) „De când antrenați și cât timp petreceți cu echipa?”; (c) „Ce culoare are mingea?”.

1. (a) este sugestivă: o rescriem „Cum arată un antrenament obișnuit?”.
2. (b) este dublă: o împărțim în „De când antrenați?” și „Cât timp petreceți cu echipa pe săptămână?”.
3. (c) nu servește temei: o scoatem și punem în loc „Ce calități cereți unui jucător?”.

Rezultat: trei întrebări neutre, cu o singură idee fiecare, în ordinea de la general la precis.

Exemplu lucrat — de la răspuns la articol. Intervievata răspunde: „Orchestra este locul în care elevii învață să asculte pe ceilalți.” În articol poți folosi citatul direct, între ghilimele, exact cum a fost rostit. Sau poți folosi vorbirea indirectă: „Profesoara spune că, în orchestră, elevii învață să se asculte între ei.” Dacă pui ghilimele, cuvintele trebuie să fie ale persoanei; ideile reformulate de tine sunt rezumat, nu citat.

Transcrierea scrisă. Un interviu transcris cuprinde un titlu (care poate fi o frază rostită chiar de intervievat), o scurtă prezentare a intervievatului, întrebările și răspunsurile, în ordinea în care au fost rostite. Întrebările se marchează cu numele intervievatorului sau cu o liniuță. Dacă omiți o parte dintr-un răspuns, o notezi cu trei puncte între paranteze drepte: [...]. Nu schimbi sensul și nu atribui persoanei idei pe care nu le-a exprimat. Pentru a verifica ordinea, citește doar întrebările: ele trebuie să formeze un fir logic, de la întrebările generale la cele precise.

Interviul publicistic este cel publicat în presă sau difuzat la radio, la televiziune ori online. Are un public larg, așa că întrebările urmăresc ce vrea să afle cititorul, nu curiozitatea intervievatorului. Textul scris are titlu, un scurt paragraf de prezentare a invitatului și dialogul redactat. Cele trei tipuri (de informare, de opinie, portret) apar toate în presă.

Interviul de angajare este o convorbire între un angajator și un candidat, după trimiterea unui CV și a unei scrisori de intenție. Candidatul se pregătește: citește despre firmă, repetă răspunsurile la întrebări obișnuite („Vorbiți-ne despre dumneavoastră”, „Ce experiență aveți?”, „De ce ați ales acest post?”), ajunge la timp și are asupra lui documentele cerute. Răspunde concret, cu exemple din școală sau din voluntariat, fără să exagereze și fără să critice alți angajatori. La final poate pune și el întrebări („Cum arată o zi de lucru în echipă?”).

Exemplu lucrat — interviu de angajare. Întrebarea angajatorului: „Ce știți să faceți bine?” Răspuns slab: „Mă descurc la orice.” Răspuns bun: „Lucrez organizat în echipă: anul trecut am coordonat colectarea de cărți pentru biblioteca școlii și am adunat 120 de volume în trei săptămâni.” Al doilea răspuns spune ce a făcut candidatul și cu ce rezultat, deci poate fi verificat.

Greșeli frecvente

• Greșit: „Vă place grădinăritul și cum udați și ce plante aveți?” într-o singură întrebare.
  Corect: Desparte întrebările pentru a primi răspunsuri clare.
• Greșit: După fiecare răspuns citesc următoarea întrebare din listă, fără să țin cont de ce s-a spus.
  Corect: Pornesc din răspuns și pun o întrebare de continuare, apoi revin la listă.
• Greșit: „Nu credeți că programul este prea încărcat?” este o întrebare neutră.
  Corect: Este o întrebare sugestivă; varianta neutră este „Cum vi se pare programul?”.

Înainte și după