Etnogeneza românească

Etnogeneza înseamnă formarea unui popor. Poporul român s-a format lent, în sute de ani, nu într-un an anume. Pentru a-i înțelege începuturile, istoricii pornesc de la trei elemente:

• fondul local: geto-dacii, care au trăit aici înaintea romanilor;
• romanizarea: după cucerirea romană din 106, o parte din Dacia a fost provincie romană aproape 165 de ani, iar locuitorii au preluat limba latină;
• marile migrații: din secolul al III-lea până în Evul Mediu timpuriu au trecut sau s-au așezat în spațiul românesc goții, hunii, gepizii, avarii, slavii și alții. Slavii s-au așezat în secolul al VI-lea la sud de Dunăre, în Balcani, și au trecut și la nord.

Retragerea administrației romane din Dacia, în anii 271–275, nu a însemnat plecarea tuturor locuitorilor. Oamenii au rămas pe loc, au continuat să lucreze pământul și au vorbit latina populară, care s-a schimbat încet în română. Creștinismul s-a răspândit în limba latină; de aceea cuvintele de bază din religie, ca „biserică”, „cruce”, „înger” și „Dumnezeu”, sunt latine.

Locuitorii romanizați trăiau la nord și la sud de Dunăre. Se vorbește despre romanitatea orientală, adică despre populațiile romanizate din partea de est a Europei. Din ele au ieșit patru ramuri: dacoromânii (la nord de Dunăre), aromânii (în sudul Peninsulei Balcanice), meglenoromânii (în Macedonia și Grecia) și istroromânii (în Istria, în Croația de azi). Limba română e o limbă romanică, ca italiana, franceza, spaniola și portugheza.

Primele mențiuni scrise despre populația romanizată din Balcani apar în izvoare bizantine. Istoricul Teofilact Simocatta a notat, pentru anul 587, că în timpul unei expediții bizantine un soldat a strigat într-o limbă locală „torna, torna, fratre”, adică „întoarce-te, frate”. Expresia arată latina populară din Balcani. Românii au fost numiți mai târziu vlahi de vecinii lor. Cronicarul anonim al regelui Ungariei, în „Gesta Hungarorum” (în jur de 1200), amintește de ducii Gelu, Glad și Menumorut din spațiul românesc.

Cele mai multe cuvinte din vocabularul de bază al limbii române sunt de origine latină. Ea a primit și cuvinte slave, ungurești, grecești și turcești. Acest lucru arată contactele cu alte popoare, nu schimbarea originii limbii.

Exemplu rezolvat — ce dovedește un cuvânt? Cerința: cuvântul „pâine” vine din latinescul panis. Ce putem spune despre trecut?

1. Identificăm cuvântul: este un cuvânt de bază, folosit zilnic.
2. Îl comparăm cu alte limbi romanice: pane în italiană, pain în franceză, pan în spaniolă.
3. Observăm că toate au aceeași origine.
4. Concluzie: româna a moștenit cuvântul din latină, deci a avut loc romanizarea; cuvântul nu spune însă singur unde și când s-a format poporul român.

Limba, arheologia și izvoarele scrise oferă tipuri diferite de dovezi. Cuvintele fundamentale și structura românei arată moștenirea latină; un obiect arheologic poate arăta locuire sau practici materiale, dar nu dovedește singur ce limbă vorbea posesorul lui. Cercetarea Academiei Române descrie romanitatea orientală ca spațiu romanizat de ambele părți ale Dunării. Pătrunderea slavilor în Balcani, din secolul al VI-lea, a influențat contactele dintre comunități și diferențierea dialectelor. La nordul Dunării, muzeul național arată trecerea către așezări mai rurale și continuarea unor practici creștine.

Lingviștii deosebesc fondul principal latin, un substrat din limba dacilor (în jur de 100–150 de cuvinte, ca „brânză”, „copil”, „mal”, „viezure”, „balaur”) și straturile mai noi: slav, maghiar, grecesc, turcesc, apoi neologismele franceze și italiene.

În istoriografie există teorii diferite despre locul formării poporului român. Teoria continuității susține că procesul s-a desfășurat în spațiul de la nord și sud de Dunăre, unde populația romanizată a rămas pe loc. Teoria imigraționistă (formulată de Franz Josef Sulzer în secolul al XVIII-lea și de Robert Roesler în secolul al XIX-lea) a susținut o formare exclusivă la sud de Dunăre și o migrație ulterioară spre nord.

Creștinismul în spațiul românesc. Creștinarea s-a făcut în limba latină, prin contacte cu provinciile romane de la Dunăre, de aceea termenii de bază sunt latini. Documentele din secolul al IV-lea sunt precise: la Tomis (azi Constanța) a fost episcop Bretanion, care s-a opus, în vremea împăratului Valens (364–378), încercării de a impune arianismul, adică o interpretare a credinței respinsă la Sinodul de la Niceea; în 372, la 12 aprilie, Sava Gotul, creștin din regiunea Buzăului, a fost înecat de conducători goți, iar trupul său a fost trimis în Imperiu.

Studiu de caz — surse istorice despre români la sfârșitul mileniului I. Programa clasei a VIII-a cere analiza surselor care vorbesc despre români în jurul anilor 900–1000. Sursele scrise sunt puține și, mai ales, mai târzii decât faptele relatate:

Exemplu rezolvat — cum folosim „Gesta Hungarorum”.

1. Stabilim când a fost scrisă: în jur de 1200–1230, adică la circa 300 de ani după faptele pe care le descrie.
2. Ne întrebăm ce a putut cunoaște autorul: tradiții orale și realitățile epocii lui; istoricii dezbat cât din relatare este credibil.
3. Concluzie: numele ducilor nu sunt confirmate de alte izvoare, iar sursa arată cum își imagina un cronicar din jurul anului 1200 populația Transilvaniei, dar nu dovedește singură existența ducatelor din anul 900; este nevoie de arheologie și de alte izvoare.

Exemplu rezolvat — cuvânt și obiect. Avem un cuvânt românesc moștenit din latină și un obiect descoperit într-o așezare.

1. Cuvântul este indiciu lingvistic despre continuitatea latinei.
2. Obiectul este indiciu arheologic despre locuire.
3. Nu atribuim automat obiectului o limbă; comparăm dovezile cu alte surse înainte de concluzie.

Exemplu rezolvat — două teorii despre origine. O sursă susține că populația romanizată a rămas la nord de Dunăre, alta că a migrat din sud.

1. Identificăm tipul de argumente: lingvistice, arheologice, istorice.
2. Verificăm dovada fiecărei teorii: continuitatea se sprijină pe latinitatea terminologiei creștine și pe vestigii; imigraționismul, pe tăcerea izvoarelor scrise între 271 și secolul al IX-lea.
3. Concluzie: tăcerea izvoarelor nu dovedește absența populației; dovezile cunoscute susțin mai bine un proces de durată în spațiul dunărean, iar discuția continuă.

Greșeli frecvente

• Greșit: Poporul român s-a format într-un singur an.
  Corect: Etnogeneza a fost un proces de durată.
• Greșit: Influența slavă face din română o limbă slavă.
  Corect: Baza și structura ei sunt romanice.
• Greșit: Dunărea a despărțit complet comunitățile romanizate.
  Corect: Romanitatea orientală este atestată la nord și sud de fluviu.

Înainte și după