Migrațiile și popoarele europene

În secolele IV–VI, grupuri de oameni s-au deplasat, au trecut frontierele romane și s-au așezat în noi regiuni. Hunii au contribuit la deplasarea unor goți spre teritoriile imperiului. Francii au întemeiat un regat în Galia, vizigoții au stăpânit regiuni din Iberia, iar anglii și saxonii s-au așezat în Britannia. În 476, Odoacru l-a înlăturat pe ultimul împărat roman din Apus, Romulus Augustulus. Imperiul Roman de Răsărit a continuat, cu centrul la Constantinopol. Formarea popoarelor, numită etnogeneză, a fost un proces lung de contacte între grupuri, nu rezultatul unei singure bătălii.

Romanii îi numeau pe cei de dincolo de frontiere barbari, adică străini care nu vorbeau latina. Printre ei se aflau germanici (goți, vandali, franci, burgunzi, anglo-saxoni), populații de călăreți din stepă (hunii, mai târziu avarii) și slavii. Din 375, când hunii au atacat pe goți, tot mai multe grupuri au cerut să intre pe teritoriul imperiului. Unele au fost primite ca federați, adică aliați plătiți să apere granița, altele au intrat prin luptă.

Câteva repere: în 410, vizigoții lui Alaric au jefuit Roma; în 451, regele hun Attila a fost oprit la Câmpiile Catalaunice, în Galia, de o armată romano-germanică; în 455, vandalii, așezați în nordul Africii, au prădat Roma; în 493, ostrogoții lui Teodoric au întemeiat un regat în Italia. Mai târziu, longobarzii au ocupat nordul Italiei (568), iar slavii s-au așezat în Balcani (secolele VI–VII). Bulgarii au întemeiat un stat la sud de Dunăre în 681, iar ungurii s-au stabilit în Câmpia Panonică spre 895–896.

Noile regate au păstrat unele instituții romane și au adoptat treptat creștinismul. Clovis, regele francilor, s-a botezat în jurul anului 500. Din amestecul dintre populația romanizată și noii veniți au apărut popoarele medievale: francezii, spaniolii, italienii, englezii.

Exemplu rezolvat — citirea a două hărți. Cerința: compară harta Europei din 395 cu cea din 500 și spune ce s-a schimbat.

1. În 395, un singur imperiu se întinde în jurul Mediteranei, împărțit între Apus și Răsărit.
2. În 500, în Apus se află regate: francii în Galia, vizigoții în Iberia, ostrogoții în Italia, vandalii în Africa.
3. Imperiul de Răsărit, cu capitala la Constantinopol, există în continuare.
4. Concluzie: statul roman a dispărut doar în Apus, iar în locul lui au apărut regate conduse de popoare germanice, cu locuitori în mare parte romanizați.

Migrațiile au avut cauze și forme variate: presiuni militare, căutarea resurselor, acorduri cu autorități romane și stabilire în provincii. Nu fiecare deplasare a fost doar invazie. În fostele provincii occidentale, noii conducători și locuitorii romanizați au păstrat, schimbat sau combinat practici juridice, religioase și lingvistice. Harta trebuie citită ca o succesiune de mișcări și situații datate, nu ca mutarea unor blocuri etnice uniforme.

Exemplu rezolvat — cât a durat „căderea” Apusului? Cerința: din 375, când hunii au atacat pe goți, până în 476, când Odoacru l-a înlăturat pe Romulus Augustulus, au avut loc mai multe evenimente. Cât timp a trecut între ele și ce arată durata?

1. Calculăm intervalul total: $476-375=101$ ani.
2. Calculăm distanța de la jefuirea Romei de vizigoți (410) până în 476: $476-410=66$ de ani.
3. Așezăm între ele 451 (Câmpiile Catalaunice) și 455 (prădarea Romei de vandali).
4. Concluzie: schimbarea politică din Apus s-a întins pe peste un secol de intrări, tratate și războaie; 476 este data unui act politic, nu a unui eveniment brusc care să fi încheiat singur o epocă.

Cauzele migrațiilor se leagă de presiunea demografică, de schimbări climatice și de deplasarea hunilor, dar și de slăbiciunea imperiului, care avea frontiere lungi și armate scumpe. Imperiul a recrutat tot mai mulți soldați dintre barbari; unii generali de origine germanică, ca Stilicho, au condus armata romană. Mulți dintre cei care au intrat în imperiu doreau pământ, hrană și statut, nu distrugerea statului. Cu timpul, regii germanici au adoptat titluri și forme administrative romane și au pus să se scrie legile după model latin, de exemplu Legea salică a francilor.

Sursele de epocă trebuie citite cu grijă. Ammianus Marcellinus, istoric roman din secolul al IV-lea, descrie hunii ca pe niște călăreți sălbatici, fără case și fără religie. Textul exprimă teama și prejudecățile unui autor roman, nu perspectiva hunilor, care nu au lăsat izvoare scrise. Arheologia completează imaginea: morminte cu arme și podoabe, obiecte de aur, schimburi cu imperiul.

Anul 476 nu a fost resimțit atunci ca o prăbușire: Odoacru a condus Italia ca rege și a trimis însemnele imperiale la Constantinopol, iar mulți funcționari și proprietari romani și-au păstrat pozițiile sub noii conducători.

În spațiul românesc au trecut sau s-au stabilit succesiv goții, hunii, gepizii, avarii și slavii. Fiecare grup a lăsat urme în mormintele și așezările descoperite; ele nu pot fi atribuite automat unui popor, pentru că obiectele circulau.

Exemplu rezolvat — o sursă romană despre barbari. Un autor roman scrie că hunii nu au locuințe stabile și nici legi. Ce poate afirma un istoric?

1. Identificăm autorul: un roman din secolul al IV-lea, care scrie pentru cititori romani.
2. Observăm judecata de valoare: afirmația că hunii nu au legi este o evaluare, nu o dovadă.
3. Căutăm alte surse: morminte, obiecte, relatări ale unor diplomați care au vizitat curtea lui Attila.
4. Concluzie: textul arată cum îi vedeau romanii pe huni, iar viața lor trebuie reconstituită din surse arheologice și din alte relatări.

Greșeli frecvente

• Greșit: În 476 a dispărut și Imperiul Roman de Răsărit.
  Corect: Acesta a continuat cu centrul la Constantinopol.
• Greșit: Toate migrațiile au fost identice.
  Corect: Au existat lupte, tratate, așezare și conviețuire.
• Greșit: Un popor s-a format într-o singură zi.
  Corect: Etnogeneza a durat generații.

Înainte și după