Identitatea evreiască

Identitatea evreiască cuprinde istorie, cultură, tradiții și religie, dar oamenii se raportează diferit la fiecare dintre acestea. Iudaismul este o religie monoteistă; identitatea evreiască nu este o „rasă” și nu se reduce la practica religioasă. Comunități evreiești au trăit de-a lungul secolelor în numeroase țări, păstrând tradiții și dezvoltând culturi locale distincte.

Comunitățile evreiești din Europa s-au dezvoltat în două mari tradiții culturale. Sefarzii provin din Peninsula Iberică și au fost alungați din Spania în 1492 și din Portugalia în 1496–1497; mulți s-au stabilit în Imperiul Otoman, inclusiv în Balcani, și au păstrat ladino, o limbă derivată din spaniola medievală. Așkenazii provin din comunitățile din Europa Centrală și de Est, iar limba lor tradițională a fost idiș, o limbă cu bază germanică, cu elemente ebraice și slave, scrisă cu alfabetul ebraic. Ebraica a rămas limba liturgiei și a studiului, iar în secolele XIX–XX a fost reînnoită ca limbă vorbită.

Originile istorice ale poporului evreu se leagă de vechii israeliți. Răspândirea în afara ținuturilor de origine, numită diasporă, a făcut ca viața comunitară să se desfășoare în contexte lingvistice și politice diferite. Într-o comunitate se pot întâlni școli, asociații, obiceiuri familiale și sărbători. De aceea, o sursă despre viața unei comunități nu descrie identic toate comunitățile evreiești.

Tora desemnează primele cinci cărți ale Bibliei ebraice și are un loc central în tradiția iudaică. Sinagoga este loc de rugăciune și studiu; un rabin este un cunoscător al legii și învățăturii religioase. După distrugerea celui de-al Doilea Templu din Ierusalim în anul 70, sinagoga a devenit un centru important al vieții religioase. Șabatul începe vineri la apus și este ziua săptămânală de odihnă. Pesah amintește ieșirea din Egipt; Yom Kippur este Ziua Ispășirii. Regulile alimentare numite kașrut fac parte din tradiția religioasă, însă gradul lor de respectare diferă.

Istoria comunităților europene include atât limbile țărilor în care au trăit, cât și tradiții lingvistice proprii. Un evreu poate pune accent pe religie, pe istoria familiei, pe limbă sau pe apartenența culturală. Această diversitate împiedică folosirea unei singure practici ca test al identității tuturor.

Exemplu rezolvat — interpretarea unei fotografii de familie: o fotografie arată o familie evreiască dintr-un oraș european, lângă o sinagogă. (1) Fotografia confirmă existența unei familii și a unui loc comunitar în acel oraș. (2) Ea sugerează o dimensiune religioasă a comunității, dar nu dovedește cât de religios era fiecare membru. (3) Pentru limbile vorbite, ocupații și obiceiurile familiei sunt necesare alte surse. Concluzia corectă separă ceea ce se vede de ceea ce ar fi doar presupunere.

Practica religioasă a căpătat, în epoca modernă, orientări diferite. Hasidismul a apărut în secolul al XVIII-lea în Europa de Est și a pus accent pe rugăciunea plină de bucurie și pe rolul conducătorului spiritual. În Germania secolului al XIX-lea s-a format iudaismul reformat, care a adaptat unele practici vieții moderne. Alte persoane au ales o identitate culturală sau națională fără practică religioasă. Istoricul nu stabilește cine este „cu adevărat” evreu; el descrie cum se defineau oamenii și cum îi defineau autoritățile, uneori prin legi discriminatorii.

Exemplu rezolvat — corelarea limbii cu proveniența. Cerința: o familie dintr-un oraș balcanic vorbește ladino acasă, iar o alta, dintr-un oraș din Galiția, vorbește idiș. Ce putem spune despre proveniența lor?

1. Ladino este limba comunităților sefarde, derivată din spaniola medievală.
2. Idiș este limba tradițională a comunităților așkenaze din Europa Centrală și de Est.
3. Deducem tradiții diferite, fără a trage concluzii despre credința sau despre profesiile membrilor.
4. Concluzie: limba oferă un indiciu despre mediul cultural, dar nu definește singură identitatea; pentru fiecare familie sunt necesare date suplimentare, cum ar fi mărturii și documente.

Greșeli frecvente

• Greșit: „Evreiesc” desemnează o rasă.
  Corect: identitatea evreiască are dimensiuni istorice, culturale și religioase; nu este o categorie rasială.
• Greșit: Toate comunitățile evreiești au avut aceleași limbi și obiceiuri.
  Corect: diaspora a creat contexte locale diferite.
• Greșit: Sinagoga și Tora sunt același lucru.
  Corect: sinagoga este loc de rugăciune și studiu, iar Tora este un text central al tradiției.

Înainte și după