Deșertificarea

Deșertificarea este degradarea terenurilor din regiuni aride, semiaride și subumede uscate, prin efectul combinat al climei și folosirii nepotrivite a terenului. Nu înseamnă că Sahara „se mută” ca un zid de nisip. Solul își poate pierde fertilitatea, vegetația se rărește, iar vântul și ploile erodează mai ușor suprafața. Sahelul, la sud de Sahara, este o regiune afectată.

În România, terenurile nisipoase din sudul Olteniei, inclusiv zona Dăbuleni, sunt vulnerabile la secetă și eroziune eoliană. Și în Dobrogea lipsa apei poate pune presiune pe agricultură. Perdelele de copaci, acoperirea solului și irigarea atentă pot reduce degradarea.

Seceta este lipsa ploii pentru o perioadă; deșertificarea schimbă în timp terenul și productivitatea lui. Dacă oamenii lasă solul fără plante, vântul îl poate spulbera, iar ploaia puternică îl poate eroda. Pășunatul excesiv poate împiedica refacerea vegetației. Irigația poate ajuta culturile, dar fără drenaj poate aduna sare în sol. La Dăbuleni se cultivă terenuri nisipoase: faptul că cresc plante acolo arată că regiunea nu este un deșert natural. Protecția cere perdele forestiere, acoperirea solului și folosirea grijulie a apei.

Zonele uscate ale Pământului, în care precipitațiile sunt puține în raport cu evaporarea, acoperă aproximativ 40% din uscat, iar în ele trăiesc sute de milioane de oameni. Pe aceste terenuri solul este subțire, vegetația rară și foarte sensibilă la pășunat, la tăierea arbuștilor și la irigații greșite. Primul semn al deșertificării este golirea solului de plante, apoi apare eroziunea și stratul fertil dispare.

Exemplu rezolvat. Cum deosebim o secetă de deșertificare?

1. Observăm cât timp durează problema: o secetă este o perioadă fără ploi, de câteva luni sau câțiva ani.
2. Verificăm ce se întâmplă după revenirea ploilor: dacă vegetația se reface repede, a fost secetă.
3. Dacă solul a fost spulberat, a devenit sărat sau compactat și plantele nu mai cresc nici după ploaie, terenul s-a degradat, adică procesul este deșertificare.

Convenția ONU pentru Combaterea Deșertificării definește procesul ca degradare a terenului în zone uscate, produsă de factori precum variațiile climatice și activitățile umane. Suprapășunatul, tăierea vegetației, lucrările agricole care lasă solul descoperit și irigațiile prost drenate pot duce la eroziune sau salinizare. Seceta este un episod climatic; deșertificarea este o schimbare a capacității terenului de a susține plante și activități. În Sahel, perioadele secetoase și presiunea asupra pășunilor se pot întări reciproc. Refacerea cere soluții locale și întreținere de durată.

Gradul de ariditate se măsoară prin indicele de ariditate $AI=P/PET$, raportul dintre precipitațiile anuale $P$ și evapotranspirația potențială $PET$ (apa pe care aerul ar putea-o prelua dacă ar fi suficientă). Zonele uscate se împart în hiperaride ($AI<0,05$), aride (0,05–0,20), semiaride (0,20–0,50) și subumede uscate (0,50–0,65). Convenția ONU de combatere a deșertificării se aplică numai zonelor aride, semiaride și subumede uscate, adică celor cu $AI$ între 0,05 și 0,65; zonele hiperaride sunt în afara ei. Cauzele sunt naturale (climă uscată, variații ale precipitațiilor) și umane (suprapășunat, defrișări, agricultură intensivă pe sol uscat, irigații care aduc săruri). Efectele sunt scăderea recoltelor, pierderea biodiversității, migrația locuitorilor și creșterea prafului din atmosferă.

Combaterea deșertificării se bazează pe prevenire și refacere: perdele forestiere de protecție, culturi de acoperire și asolamente care mențin solul acoperit, pășunat controlat, irigații prin picurare cu drenaj, terasarea versanților și împădurirea terenurilor nisipoase. Programele nu pot fi aplicate fără implicarea locuitorilor, pentru că terenul este folosit zilnic de ei. Informațiile satelitare despre vegetație, umiditatea solului și suprafețele degradate ajută la planificare și la verificarea rezultatelor.

Exemplu analizat. În Câmpia Dăbuleni, solurile nisipoase se usucă repede, iar vântul poate mișca nisipul dacă terenul rămâne fără vegetație. Raportul României depus la UNCCD în 2000 prezenta un studiu de împădurire pentru 1 095 ha de terenuri degradate în zona Dăbuleni. Aceasta era suprafața propusă în studiul tehnic, nu o afirmație că toate lucrările au fost executate. Arborii reduc viteza vântului și fixează nisipul; irigația ajută culturile, dar apa trebuie folosită fără a saliniza solul. Locul este un teren agricol expus degradării, nu un deșert natural.

Exemplu rezolvat 1 — indicele de ariditate. O regiune primește 400 mm de precipitații pe an, iar evapotranspirația potențială este de 1 000 mm. Indicele este $AI=400/1000=0,40$, deci regiunea este semiaridă. Dacă precipitațiile scad la 150 mm, $AI=0,15$ și regiunea trece în categoria aridă.

Exemplu rezolvat 2 — suprafața studiului de împădurire. Studiul tehnic de la Dăbuleni propunea împădurirea a 1 095 ha. Deoarece 1 km² are 100 ha, suprafața este $1095/100=10,95$ km². Raportată la suprafața României (238 397 km²), este $10,95/238397\approx 0,0046\%$ — foarte mică la scară națională, dar importantă local, deoarece perdelele de arbori protejează terenurile agricole din jur de vânt.

Greșeli frecvente

• Greșit: Deșertificare înseamnă numai înaintarea nisipului.
  Corect: Include pierderea productivității și a vegetației în zone uscate.
• Greșit: Orice secetă de un an este deșertificare.
  Corect: Seceta poate contribui, dar procesul privește degradarea terenului.
• Greșit: Deșertificarea apare numai în apropierea marilor deșerturi, precum Sahara.
  Corect: Poate apărea în orice zonă uscată sau semiaridă unde solul este folosit necorespunzător, inclusiv în unele regiuni din Europa.

Înainte și după