Cuvinte latine, moștenire și flexiune

Un cuvânt moștenit a trecut din latina vorbită în română prin folosirea continuă a limbii; un împrumut a fost preluat ulterior din altă limbă. Cuvântul are o formă și un sens, iar uneori forma lui se schimbă în enunț. Spunem „copil”, „copilului”, „copiii” și „cânt”, „cânți”, „cântă”: aceste schimbări se numesc flexiune. Ca să înțelegem un cuvânt, privim și rolul lui în propoziție.

Aprofundare

Fondul latin cuprinde cuvinte de bază transmise prin latina populară, alături de împrumuturi ulterioare. Latinescul luna, românescul „lună”, italianul luna și francezul lune ilustrează originea comună. Engleza, neromanică, are cuvinte latine intrate pe căi istorice diferite. În științe, prefixoidul „bio-” este grec, iar aqua este latin. Etimologia se verifică în dicționare, nu se ghicește după asemănare. Structura cuvântului cuprinde o parte lexicală și mărci gramaticale: numele variază după număr și caz, verbele după persoană, număr și timp. Latina folosește terminațiile; în română, ordinea și prepozițiile au un rol mai mare. Exemplu analizat: „Copilul citește” conține subiectul „copilul” și verbul „citește”; în „Cartea copilului”, genitivul „copilului” determină „cartea”. Forma și funcția se interpretează împreună.

Exemple de cuvinte. Din același etimon latin pot proveni un cuvânt moștenit și unul împrumutat: veteranus se continuă în „bătrân”, iar „veteran” este un împrumut ulterior. Această pereche este un dublet etimologic. Moștenite din latină: aqua > apă, panis > pâine, caelum > cer, vinum > vin. Împrumuturi: a iubi (din slavă), cafea (din turcă), fotbal (din engleză). Flexiunea latină se vede în cantō, cantās, cantat („eu cânt, tu cânți, el cântă”) și în perechea lupus (nominativ) – lupī (genitiv singular, „al lupului”): terminația arată persoana sau funcția cuvântului în enunț.

Cuvinte latine în engleză și în limbajul științelor. Engleza nu este romanică, dar are multe cuvinte din latină: pedestrian (din pedester, de la pes, pedis „picior”), audience (din audire „a auzi”), library (din liber „carte”). Vocabularul internațional al științelor combină rădăcini latine și grecești: aquarium (lat. aqua, „apă”), televiziune (gr. tele- „departe” + lat. visio „vedere”), geografie (gr. geo- „pământ” + graphein „a scrie”). Abrevierile uzuale păstrează tot latina: etc. (et cetera, „și celelalte”), P.S. (post scriptum, „scris după”), a.m. și p.m. (ante meridiem, post meridiem, „înainte” și „după amiază”).

Structura cuvântului. Radicalul poartă sensul lexical; tema poate include și o vocală tematică. În cantā-s („tu cânți”), radicalul este cant-, tema prezentului este cantā-, iar desinența personală este -s. În segmentarea practică lup-us, lup-ī, lup-ō, partea lup- este baza la care adăugăm terminațiile, nu tema morfologică completă lupo-. În română, elev–elevi arată schimbarea numărului; în elevul–elevii apare și articolul hotărât. Exemplu analizat 2: în „Lupus agnum videt” („Lupul vede mielul”), lupus este subiect (nominativ), agnum este complement direct (acuzativ), iar videt este verbul. Ordinea „Agnum lupus videt” spune același lucru, fiindcă rolul este marcat de terminații; în română „Mielul vede lupul” are alt sens, pentru că rolul depinde de ordine și de context.

Greșeli frecvente

• Greșit: Orice cuvânt de origine latină din română este obligatoriu moștenit direct.
  Corect: Unele sunt împrumuturi mai târzii.
• Greșit: Flexiunea schimbă mereu sensul de bază al cuvântului.
  Corect: Ea marchează în principal relații gramaticale și forme.
• Greșit: Flexiunea înseamnă formarea de cuvinte noi, ca în „copil” > „copilărie”.
  Corect: Flexiunea schimbă forma aceluiași cuvânt („copil, copilului, copiii”); „copilărie” este un cuvânt nou format prin derivare cu sufix.

Înainte și după