Roma, romanizarea și viața romanilor

Povestea despre Romulus explică mitic începuturile Romei; ea nu este același lucru cu dovada istorică. Puterea romană s-a extins din cetate spre teritorii mari. În provincii, contactul cu instituțiile, oamenii și limba latină a contribuit la romanizare. Viața publică se desfășura și în spații comune, cum era forul, iar viața privată ținea de familie și locuință. Urmele culturii romane se recunosc în limbile romanice și în multe monumente.

Aprofundare

Istoria Romei poate fi urmărită de la cetatea din Latium la republică și apoi la imperiu, fără a confunda legenda fondării cu cercetarea izvoarelor. Extinderea puterii romane a adus administrație, armată, rețele de drumuri și așezări în contact cu populații diferite. Romanizarea este un proces de durată și de intensitate variabilă prin care limba latină și elemente ale culturii romane au fost preluate; nu înseamnă dispariția instantanee a culturilor locale. În regiuni ale fostului imperiu au apărut limbi romanice diferite. În cetate, forul era un centru al vieții publice, cu funcții politice, juridice, comerciale și religioase, potrivit prezentării sitului arheologic oficial. Locuința și familia aparțin vieții private, dar hotărârile publice influențau proprietatea, schimburile și drepturile cetățenilor. Situația nu era egală pentru toți: cetățenia, statutul juridic, averea și genul influențau participarea. Personalități precum Iulius Cezar și Augustus sunt legate de transformările politice ale Romei; realizările lor se discută împreună cu urmările puterii concentrate. Exemplu analizat: o inscripție din for arată o decizie publică, iar un obiect dintr-o locuință arată o practică domestică. Ambele sunt surse despre aceeași societate, dar nu răspund automat la aceleași întrebări. Pentru romanizare, prezența unei inscripții latine este un indiciu al folosirii limbii, nu dovada că fiecare locuitor vorbea numai latină.

Repere. După tradiție, Roma a fost întemeiată în 753 î.Hr.; republica începe în 509 î.Hr., iar imperiul în 27 î.Hr., odată cu Augustus. Dacia a devenit provincie romană în 106 d.Hr., după războaiele conduse de Traian, și a rămas sub administrație romană până la retragerea aureliană din anii 271–275; din latina vorbită aici s-a format limba română. Edictul lui Caracalla (212 d.Hr.) a acordat cetățenia romană aproape tuturor locuitorilor liberi ai imperiului.

Oraș și sat. Printre construcțiile urbane romane se numără foruri, băi publice și amfiteatre; dotările diferă între orașe. La Roma, locuințele colective cu mai multe etaje se numeau insulae, iar casele de tip domus, cu atrium, aparțineau celor înstăriți. La țară, în vilele agricole (villae rusticae), se cultivau cereale, viță-de-vie și măslini. În Dacia, orașe romane au fost Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Apulum și Napoca.

Viața privată și personalități. Familia romană era condusă de tată (pater familias); băieții învățau citirea și socotitul la școala elementară (ludus litterarius), iar cetățenii purtau toga. Marcus Tullius Cicero, consul în 63 î.Hr., a fost orator și om politic; Iulius Cezar, dictator, a fost ucis în 44 î.Hr.; Augustus a fost primul împărat; Traian a cucerit Dacia.

Greșeli frecvente

• Greșit: Legenda lui Romulus dovedește singură data și felul întemeierii Romei.
  Corect: Mitul este o poveste culturală, iar istoria folosește și izvoare verificabile.
• Greșit: Romanizarea a fost identică în toate provinciile și a șters imediat tradițiile locale.
  Corect: A fost un proces diferit după loc și perioadă.
• Greșit: Prin romanizare, toți locuitorii unei provincii au devenit imediat cetățeni romani.
  Corect: Cetățenia s-a dobândit treptat; abia în 212 d.Hr. a fost acordată aproape tuturor oamenilor liberi din imperiu.

Înainte și după