Sistemul limbic și emoțiile

Emoțiile nu sunt produse de un singur „buton” din creier. Sistemul limbic este un nume folosit pentru mai multe structuri și conexiuni care participă la evaluarea semnificației unor experiențe, la memorie și la răspunsurile corporale asociate emoțiilor. Amigdala și hipocampul sunt exemple cunoscute, dar au funcții diferite și lucrează împreună cu scoarța cerebrală și cu alte regiuni.

O situație percepută ca amenințătoare poate crește atenția și poate modifica ritmul inimii. Aceasta implică atât prelucrarea nervoasă, cât și răspunsuri vegetative și hormonale. Emoțiile pot ajuta la adaptare, semnalând ce este important pentru organism, dar nu determină singure orice comportament. O persoană poate interpreta, regla și comunica reacția sa în contexte sociale diferite.

Într-o schemă, leagă informația senzorială de evaluarea ei, de o reacție corporală și de un comportament posibil. Nu spune că amigdala „conține frica” ca pe un obiect sau că hipocampul este exclusiv un rezervor de amintiri. Rolurile sunt distribuite în rețele. Pentru un exemplu de învățare, compară reacția la un zgomot neașteptat cu interpretarea ulterioară a sursei lui: răspunsul inițial și evaluarea conștientă pot fi diferite.

Amigdala participă la evaluarea importanței stimulilor pentru organism și la asocierea lor cu răspunsuri emoționale; hipocampul contribuie la memoria episodică și la context. Cortexul prefrontal poate participa la reglarea comportamentului și la reevaluarea situației. Aceste funcții nu sunt exclusiv localizate și nu justifică afirmația că o singură structură controlează toate emoțiile. Interacțiunea cu hipotalamusul poate lega evaluarea de răspunsurile vegetative și endocrine.

Termenul „sistem limbic” grupează structuri legate funcțional în jurul diencefalului: hipocampul, amigdala, girusul cingular, nucleii septali, hipotalamusul, corpii mamilari și nucleul anterior al talamusului. Circuitul Papez leagă hipocampul de fornix, corpii mamilari, talamusul anterior și girusul cingular, apoi înapoi la hipocamp; el este important pentru memoria episodică. Amigdala, situată în profunzimea lobului temporal, evaluează semnificația emoțională a stimulilor, mai ales a celor amenințători. Din nucleul ei central pornesc legături către hipotalamus (activarea sistemului nervos simpatic și a axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale), către trunchiul cerebral (ritm cardiac, imobilizare) și către scoarța prefrontală. Hipocampul leagă amintirea de context (locul și momentul). Cortexul prefrontal ventromedial reglează răspunsul emoțional și deciziile sociale. Cazul lui Phineas Gage, care în 1848 a pierdut o parte din lobul frontal într-un accident, ilustrează schimbarea personalității și a deciziilor sociale după leziunea acestei regiuni.

Rolul adaptativ al emoțiilor. Emoțiile pregătesc organismul pentru acțiune. Frica declanșează fuga sau imobilizarea: amigdala activează hipotalamusul, sistemul simpatic și medulosuprarenala, iar adrenalina crește frecvența cardiacă și glicemia. Dezgustul determină respingerea alimentelor alterate, iar plăcerea întărește comportamentele utile, precum hrănirea sau contactul social. Tristețea poate semnala o pierdere și atrage ajutorul celorlalți. Un răspuns adaptativ devine dăunător când este disproporționat sau persistent, ca în tulburările de anxietate.

Neurotransmițători implicați. Emoțiile depind de echilibrul dintre mesageri chimici:

• dopamina susține motivația și plăcerea anticipată în circuitul recompensei; drogurile cresc dopamina din acest circuit;
• serotonina influențează dispoziția, somnul și anxietatea; antidepresivele din clasa inhibitorilor selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) o mențin mai mult în fanta sinaptică;
• noradrenalina crește vigilența și atenția în stres;
• GABA, principalul neurotransmițător inhibitor, reduce excitabilitatea amigdalei; benzodiazepinele (diazepam) îi potențează efectul și calmează anxietatea;
• glutamatul, principalul neurotransmițător excitator, participă la învățarea fricii.

Empatia, neuronii oglindă și comportamentul social. Empatia este capacitatea de a recunoaște și de a împărtăși starea emoțională a altei persoane. Într-un studiu cu imagistică prin rezonanță magnetică (Singer și colab., 2004), insula anterioară și cingulatul anterior s-au activat atât când voluntarii primeau un stimul dureros, cât și când aflau că partenerul lor îl primește; ariile senzoriale ale durerii s-au activat numai la durerea proprie. Neuronii oglindă au fost descriși de grupul lui Rizzolatti în cortexul premotor al macacului: ei se activează atât când animalul apucă un obiect, cât și când vede pe altcineva făcând același gest. La om, rețele cu proprietăți asemănătoare, în cortexul frontal inferior și parietal, au fost evidențiate prin imagistică; rolul lor în empatie este încă discutat, deci nu sunt „centrul empatiei”. Comportamentul social se sprijină pe expresia feței, tonul vocii și recunoașterea expresiilor altora, la care amigdala răspunde mai ales la fețele care exprimă frică, iar oxitocina, neuropeptid eliberat la naștere și la alăptare, susține atașamentul mamă-copil.

Exemplu rezolvat 1: calea rapidă și calea lentă a fricii. Pe o potecă, vezi un obiect lung și curbat.

1. Informația vizuală ajunge la talamus, care o trimite pe două căi.
2. Calea scurtă merge direct la amigdală și permite un răspuns rapid, dar imprecis: inima bate mai repede, iar corpul se oprește sau sare înapoi.
3. Calea lungă merge prin scoarța vizuală, care identifică obiectul ca fiind o creangă, și trimite informația corectată la amigdală, care reduce reacția.
4. Concluzie: răspunsul rapid are valoare de supraviețuire, iar scoarța reglează reacția după ce evaluează situația.

Exemplu rezolvat 2: hipocampul nu este rezervorul emoțiilor. Pacientul H.M. și-a pierdut bilateral lobii temporali mediali în 1953, pentru tratarea epilepsiei.

1. După operație nu a mai putut forma amintiri noi despre fapte și evenimente (amnezie anterogradă).
2. Își amintea evenimentele din copilărie și putea învăța deprinderi motorii noi, fără să-și amintească faptul că le exersase.
3. Concluzie: hipocampul este esențial pentru memoria episodică, dar emoțiile și deprinderile implică alte rețele.

Greșeli frecvente

• Greșit: O singură structură cerebrală produce toate emoțiile.
  Corect: Emoțiile implică rețele și interacțiunea dintre mai multe regiuni.
• Greșit: O reacție emoțională nu mai poate fi interpretată sau reglată.
  Corect: Procesele cognitive și reglarea ulterioară pot modifica reacția.
• Greșit: Neuronii oglindă sunt „centrul empatiei” și explică singuri comportamentul social.
  Corect: Ei au fost descriși la macac în acțiuni motorii, iar rolul lor în empatie la om este discutat; empatia implică și insula anterioară, cingulatul anterior și cortexul prefrontal.
• Greșit: Sistemul limbic este o structură cu limite fixe, acceptate identic în toate manualele.
  Corect: Termenul grupează structuri legate funcțional, iar lista lor diferă de la o sursă la alta.

Înainte și după