Conservarea biodiversității

Biodiversitatea cuprinde varietatea genelor, speciilor și ecosistemelor. Ea contribuie la funcționarea mediului: plantele produc hrană, polenizatorii ajută la reproducerea multor plante, iar organismele din sol participă la descompunere. Când un habitat este distrus sau fragmentat, populațiile pot scădea și relațiile dintre specii se pot schimba. Schimbarea utilizării terenului, exploatarea excesivă, poluarea, speciile invazive și schimbările climatice sunt presiuni importante asupra biodiversității.

Conservarea nu înseamnă doar protejarea unei specii foarte cunoscute. Include menținerea habitatelor, reducerea presiunilor și folosirea resurselor fără epuizare. O arie protejată poate ajuta, dar contează și legăturile dintre habitate și activitățile oamenilor din jur. Pentru un exemplu, alege o specie, notează de ce habitat are nevoie și ce se întâmplă dacă ea scade. Nu presupune că plantarea oricărui copac repară un ecosistem; contează speciile locale și condițiile locului. Lecțiile Restaurarea ecologică, Impactul omului asupra ecosistemelor naturale și Dezvoltarea durabilă explică măsurile și cauzele.

În România, Parcul Național Retezat protejează habitate montane, iar Delta Dunării este o rezervație a biosferei importantă pentru păsări și ape. O arie protejată nu înseamnă că oamenii nu pot avea nicio activitate acolo; activitățile sunt reglementate pentru a păstra speciile și habitatele.

Exemplu pe pași: protejarea floarei-de-colț. Floarea-de-colț crește pe stâncile calcaroase din munți și este ocrotită prin lege.

1. Specia are nevoie de un habitat precis: stânci calcaroase, la altitudine mare, cu sol subțire.
2. Presiunile sunt culesul florilor și călcatul pe vegetația de pe stânci.
3. Măsuri: interzicerea culesului, marcarea traseelor turistice, controlul turiștilor.
4. Cum verifici dacă măsura merge: numeri anual plantele din aceleași parcele de probă. Dacă numărul rămâne stabil sau crește, măsura funcționează.

Biodiversitatea contează pentru oameni prin hrană (soiurile de grâu și rasele de animale sunt rezultatul variației genetice), prin materiale (lemn, fibre), prin medicamente (digitala, extrasă din degețel, ajută în bolile de inimă) și prin servicii: pădurile rețin apa, polenizatorii asigură roadele. O specie dispărută nu mai poate fi refăcută, de aceea prevenirea pierderii este mai eficientă decât refacerea ulterioară. Colecțiile din grădinile botanice și băncile de semințe păstrează o parte din diversitatea plantelor ca rezervă.

Diversitatea genetică susține potențialul populațiilor de a răspunde la schimbări. Diversitatea speciilor și cea a habitatelor contribuie la procese ecosistemice, dar relațiile nu sunt identice în fiecare loc. Conservarea in situ protejează populațiile în habitat, iar ex situ folosește grădini botanice, bănci de semințe sau programe de reproducere. Evaluarea intervențiilor cere obiective și indicatori măsurabili.

În România, conservarea se face prin parcuri naționale, parcuri naturale, rezervații și situri Natura 2000. Cartea Roșie inventariază specii amenințate; zimbrul, capra neagră și floarea-de-colț sunt exemple de specii ocrotite. Alegem pentru fiecare o măsură potrivită: pentru capra neagră, protejarea habitatului montan și limitarea braconajului; pentru o plantă rară, păstrarea locului în care crește. Monitorizarea numărului de indivizi arată dacă măsura are efect.

Biodiversitatea are trei niveluri: genetică (variația genelor într-o specie), a speciilor (numărul și varietatea speciilor) și a ecosistemelor. Presiunile principale sunt pierderea și fragmentarea habitatelor, poluarea, speciile invazive, supraexploatarea și schimbările climatice. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) clasifică speciile în categorii de risc: dispărută (EX), dispărută în sălbăticie (EW), în pericol critic (CR), în pericol (EN), vulnerabilă (VU), aproape amenințată (NT), preocupare minimă (LC). Cartea Roșie reunește speciile amenințate. Cadrul internațional include Convenția privind diversitatea biologică (Rio, 1992), CITES (comerțul cu specii amenințate, 1973) și Convenția Ramsar (zonele umede, 1971). Rețeaua Natura 2000 se bazează pe Directiva Păsări și Directiva Habitate ale Uniunii Europene. România are 13 parcuri naționale, printre care Retezat, Piatra Craiului și Domogled–Valea Cernei, iar Delta Dunării este rezervație a biosferei.

Exemplu rezolvat 1: două comunități cu aceeași bogăție în specii. Parcela A are 50 de indivizi din 5 specii, câte 10 din fiecare. Parcela B are tot 50 de indivizi din 5 specii, dar 46 aparțin unei specii și câte unul fiecăreia dintre celelalte patru. Folosim indicele Simpson, $D=\sum p_i^2$, unde $p_i$ este proporția speciei $i$, iar diversitatea este $1-D$.

1. Parcela A: $D=5\cdot (0,2{)}^2=0,2$, deci diversitatea este $1-0,2=0,8$.
2. Parcela B: $D=(0,92{)}^2+4\cdot (0,02{)}^2=0,8464+0,0016=0,848$, deci diversitatea este $1-0,848=0,152$.
3. Concluzie: ambele parcele au 5 specii, dar parcela A este mult mai diversă, pentru că speciile au abundențe apropiate. Numărul speciilor nu spune tot.

Exemplu rezolvat 2: măsura potrivită. Pentru o specie, măsura se alege după presiune. Capra neagră este amenințată de braconaj și de perturbarea habitatului: se interzice vânătoarea, se păzesc pășunile alpine și se numără indivizii anual. Pentru o plantă rară de turbărie, presiunea este drenarea; măsura este menținerea nivelului apei. Pentru o specie la limita extincției, cu populații mici, se adaugă conservarea ex situ: grădini botanice, bănci de semințe, programe de reproducere în captivitate.

Greșeli frecvente

• Greșit: Biodiversitatea numără numai speciile mari, vizibile.
  Corect: Include diversitatea genetică, a speciilor și a ecosistemelor.
• Greșit: Plantarea oricărui copac repară automat un ecosistem.
  Corect: Conservarea cere alegerea speciilor și rezolvarea cauzelor degradării.
• Greșit: Două zone cu același număr de specii au aceeași diversitate.
  Corect: Diversitatea depinde și de cât de echilibrate sunt abundențele speciilor, nu doar de numărul lor.

Înainte și după